Institutul de Instruire a Liderilor
Scopul acestui curs este de a oferi posibilitatea celor implicaţi în lucrarea cu copiii să-şi împlinească chemarea şi viziunea date de Dumnezeu, şi să-şi dezvolte capacităţile de lideri în această lucrare
La acest curs este dedicat:
- creştinilor interesaţi de evanghelizarea copiilor şi a creşterii lor în credinţă;
- studenţilor de şcoală biblică ce doresc să îşi suplimenteze instruirea cu un curs intensiv în vederea evanghelizării copiilor;
- celor ce se simt chemaţi la o lucrare cu normă întreagă în cadrul Asociaţiei Misionare pentru Educarea Copiilor.
Condiţii de acceptare
- să fie un creştin născut din nou şi să trăiască o viaţă creştină consacrată;
- să fie de acord cu declaraţia de credinţă AMEC;
- să aibă cunoştinţe biblice fundamentale şi experienţă în evanghelizare.
- să fie implicat activ în lucrarea cu copiii;
- să aibă aptitudini de lider demonstrate anterior;
- să fie gata să plătească taxa cursului.
Atenție!
- Numărul locurilor disponibile este limitat! De aceea, este bine să completezi formularul de înscriere cât mai curând, și să ni-l trimiți. Completarea lui, totuşi, nu garantează acceptarea ta la curs.
- Pentru a primi formularul de înscriere trebuie să trimiţi mărturia personală (în 1.000 de cuvinte) specificând implicarea ta în lucrarea cu copiii, şi modul în care crezi că acest curs te-ar putea ajuta.
Cursul durează 3 luni, adică 12 săptămâni cu o săptămână de practică după săptămâna a șasea.
Subiectele (materiile) incluse în curs sunt:
- Evanghelia pentru copiii de astăzi
- Principiile şi practicile predării
- Principiile biblice ale conducerii
- Înființarea şi administrarea unei lucrări zonale
- Ajutarea bisericilor locale în evanghelizarea copiilor
- Munca în echipă
- Psihologia biblică a copilului
- Lucrări speciale pentru adulţi
- Predarea doctrinei biblice copiilor
- Metode creative de predare
Când?
10 iulie – 20 august 2022
Unde?
La Centrul de instruire AMEC, Calea Turnişorului nr. 90, Sibiu.
Pentru a vedea un pliant cu informaţii despre Institut, te rog, apasă aici.
Mărturii
Primisem chemarea din partea lui Dumnezeu de a lucra cu copiii, dar Institutul de Instruire a Liderilor AMEC a clarificat această chemare în mintea mea, iar pe lângă motivaţie am primit şi metode, teorie şi „instrumente“ de lucru..
La Institutul AMEC am învățat un principiu, pe care l-am aplicat întotdeauna de atunci: „Fă tot ce poţi mai bine, iar Dumnezeu va face restul!
Am învăţat teorie la multe cursuri teologice, dar aici am învăţat mai mult: să transpun teoria în practică, să vorbesc copiilor pe înţelesul lor, şi să-i motivez pe alţii să se implice în această lucrare.