Loading Evenimente

Biblia este plin de sfaturi, prin care suntem îndrumaţi ce trebuie să facem, ca să trăim o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Unele lucruri ni se cere să le lepădăm (1 Petru 2:1), altele să le strângem. În Psalmul 119 citim despre importanţa strângerii Cuvântului lui Dumnezeu, şi ni se spune care este cel mai bun loc în care să îl strângem – în inima noastră!

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea …!“ (Psalmul 119:11)

Este interesant faptul că Dumnezeu nu ne spune să facem ceva, fără să ne spună şi de ce. În Psalmul 119, El ne dă un motiv foarte bun pentru care să strângem Cuvântul Lui în inima noastră:

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!“

Acesta este un adevăr foarte important, pe care şi copiii trebuie să-l audă! Ca lucrători cu copiii, suntem responsabili să li-l spunem!

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea“ este tema Întrunirii învăţătorilor de Grupuri Vestea Bună din acest an. Tu şi eu putem să-i învăţăm pe copii importanţa învăţării Cuvântului lui Dumnezeu şi al „strângerii“ lui în inimă. Ei trebuie să ştie cum să-şi trăiască viaţa înaintea unui Dumnezeu sfânt.

La Întrunirea învăţătorilor vor fi multe idei, competiţii, activităţi şi multe altele – toate cu scopul de a-i ajuta pe copii să strângă Cuvântul lui Dumnezeu în inimă, şi de a te ajuta pe tine să-i înveţi adevărurile minunate ale Scripturii.

Întrunirea va începe joi, 14 septembrie, ora 18:00, cu cina, şi se va încheia sâmbătă, 16 septembrie, după cină.

Costul pentru acest sfârşit de săptămână este de 80 lei – este un cost subvenţionat special pentru învăţătorii de Grupuri Vestea Bună şi cei de la Şcoala duminicală.

Locurile sunt limitate, de aceea te rog să-ţi rezervi locul apăsând pe link-ul de mai jos.

Aşteptăm cu nerăbdare să te vedem la AMEC şi să învăţăm împreună cum să încurajăm copiii cu care lucrăm să strângă Cuvântul lui Dumnezeu în inima lor.

AMEC

ÎNSCRIE-TE AICI