Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

Efeseni 6:12

1. Uneori Hristos luptă pentru noi, alteori în noi, alteori prin noi. Să privim la textul pe care l-am studiat ultima dată din Exodul 17. De data aceasta ne concentrăm atenţia asupra „luptătorului Iosua“. Era prima dată când Domnul îi cerea lui Israel să se lupte. Până aici, Dumnezeu fusese Cel care luptase pentru ei. El i-a scos cu mâna Sa puternică din sclavia Egiptului. Când faraon i-a urmărit, israeliţilor li s-a spus: „Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi“ (Ex. 14:14). Mai târziu, Dumnezeu a mai făcut uneori la fel în istoria Israelului: „Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul“ (2 Cr. 20:17). Dar, de data aceasta, lucrurile erau diferite. Acum Domnul voia să Se lupte prin ei cu Amalec. Acum Iosua a trebuit să iasă şi să se lupte.

Şi în cazul nostru, în unele lupte ni se va cere doar să ne păstrăm poziţia. Domnul va lupta pentru noi. În altele însă, Hristos, prin Duhul Său, luptă în noi. Un exemplu al acestui fel de luptă este lupta împotriva păcatului şi a firii noastre pământeşti. De asemenea, în lupta de a  proclama Evanghelia în mijlocul copiilor, Hristos se luptă prin noi. Ce fel de luptă duci în prezent? Trebuie să aştepţi ca Domnul să Se lupte pentru tine, sau Domnul aşteaptă ca tu să ieşi la luptă, deoarece El vrea să Se lupte prin tine? Dacă te afli în cea de-a doua situaţie, atunci ţine minte:

2. Noi nu ne luptăm împotriva cărnii şi sângelui. Lupta lui Iosua a fost în mod literal împotriva amaleciţilor. Lupta creştină nu se desfăşoară niciodată împotriva oamenilor. Spurgeon avea dreptate când spunea: „Creştinii nu sunt în război cu nicio persoană care umblă pe pământ. Noi luptăm împotriva necredinţei din zilele noastre, dar noi iubim necredincioşii, şi ne rugăm pentru ei. Luptăm împotriva oricărei erezii, dar nu-i urâm pe eretici … Soldatul creştin nu are nici puşcă, nici sabie, deoarece el nu se luptă cu oamenii.“1Este foarte important să facem această distincţie. Altfel, lupta noastră spirituală se transformă într-o simplă luptă firească, în care suntem tentaţi să folosim mijloace fireşti, şi poate uităm că singura noastră sabie este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta se aplică, de asemenea, şi certurilor din cadrul echipei noastre de lucrători!

3. Arma folosită de noi în lupte este Cuvântul puternic al lui Dumnezeu. (Desigur, rugăciunea este o altă armă – vezi Exodul 17 – despre care am discutat în ultima meditaţie. Rugăciunile lui Hristos şi ale noastre sunt vitale în fiecare bătălie!) Lupta lui Iosua într-adevăr a fost o luptă grea. Dar el nu a încetat până când nu l-a învins pe Amalec. A duce copiilor Evanghelia este adesea o luptă spirituală grea. Nu lăsa adversarul să te descurajeze! Foloseşte fiecare oportunitate, indiferent dacă uşile sunt deschise larg sau doar puţin crăpate. Dumnezeu te-a pus cu un scop acolo unde eşti. Găseşte-ţi locul potrivit, şi acolo proclamă Cuvântul lui Dumnezeu. Fii un Iosua! Nu renunţa! Luptă-te până când Domnul îţi dă biruinţa!

Copii ai lui Dumnezeu, poate că ştiţi puţin despre tacticile de război, poate că duşmanii voştri vă înfrâng în controverse, şi vă distrug argumentele logice; dar, dacă sunteţi copii ai lui Dumnezeu, cei ce sunt cu voi sunt mai tari decât duşmanii voştri. 

Charles Haddon Spurgeon1