Istoria AMEC

 

 

 

Irvin Overholtzer

      Asociaţia Misionară pentru Educarea Copiilor (AMEC) este denumirea în limba română a organizaţiei Child Evangelism Fellowship (CEF). Lucrarea AMEC în România a început în 1972 în urma lucrării misionare de pionierat a surorii Trudy Kuhlman – misionară CEF din America. În ciuda dificultăţilor şi a pericolelor desfăşurării unei lucrări printre copii în perioada strictă şi aspră a regimului comunist, Dumnezeu a binecuvântat lucrarea ei şi a folosit-o pe Trudy în moduri minunate pentru a încuraja, a instrui şi a ajuta bisericile locale. După revoluţia din 1989, când a căzut dictatura lui Nicolae Ceauşescu, România a trecut la un stadiu nou de dezvoltare. Unul dintre cele mai mari beneficii ale acestei schimbări a fost libertatea religioasă. De atunci Evanghelia se vesteşte în mod deschis, în libertate! Începând cu sfârşitul anului 1980 şi până în 1992 Dumnezeu a continuat să binecuvânteze lucrarea AMEC sub conducerea Robertei Stevenson (Irlanda). În această perioadă s-a înfiinţat şi Biroul Naţional AMEC din România şi şi‑au început activitatea primii lucrători naţionali. În 1993, Tom Sommerville (Irlanda) a preluat conducerea lucrării din România. Dumnezeu l-a folosit până în 1999 pe Tom pentru a înfiinţa multe dintre structurile din cadrul misiunii, fapt care a ajutat la dezvoltarea şi creşterea lucrării şi a contribuit la constituirea echipei de lucrători naţionali. Linda Corry a preluat conducerea misiunii în 1999, iar în 2008 a predat-o mai departe familiei Iulian şi Anca Mangalagiu.

 

      AMEC are diferite programe evanghelistice, dintre care cele reprezentative sunt Evanghelizările de 5 zile® şi Grupurile Vestea Bună®. Acestea sunt lucrări care se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării: în sate, cartiere, case, şcoli şi alte locuri. Programele au ca scop prezentarea Evangheliei copiilor în mediul în care trăiesc ei, folosind termeni şi explicaţii uşor de înţeles pentru ei. Aceste programe sunt bine structurate şi durează o oră.

 

      Pe lângă cele două programe menţionate mai sus, AMEC mai organizează tabere de vară, evanghelizări de o zi, distribuire de tractate, campanii de evanghelizare, Cluburi Biblice de Vacanţă, un Curs Biblic prin Corespondenţă, editează cărţi cu caracter evanghelistic pentru copii, etc. La sediul Biroului Naţional AMEC din Sibiu au loc la anumite intervale de timp cursuri de instruire cu durata de trei luni numite „Institutul de Instruire a Liderilor“ (IIL), care are ca scop instruirea practică şi de calitate a celor care sunt chemaţi de Dumnezeu să ducă copiilor Evanghelia.

 

    AMEC editează şi distribuie lecţii biblice, lecţii misionare şi materiale suplimentare, ce îmbunătăţesc şi uşurează lucrarea învăţătorilor.

AMEC oferă o gamă largă de posibilităţi de implicare în lucrarea cu copiii, de la munca de voluntariat ca învăţător la Grupul Vestea Bună sau în Biroul Naţional, până la slujirea cu normă redusă, pe termen scurt, în timpul verii sau cu normă întreagă.

 

    Un program excelent pentru adolescenţi este Provocarea Adolescenţilor. Pe parcursul anului adolescenţii se întâlnesc regulat şi învaţă cum să-L onoreze pe Dumnezeu prin modul în care îşi trăiesc ei viaţa creştină.

   

 

    În fiecare an în luna iunie se desfăşoară cursul „Instruirea Misionarilor de Vară“, unde sunt instruiţi tineri care să organizeze Evanghelizări de 5 zile®. În timpul verii tinerii au posibilitatea să prezinte copiilor Evanghelia, experimentând bucuria şi onoarea de a conduce pe alţii la Hristos.

 

 

Conexiuni CEF

CEF există în peste 160 de ţări din întreaga lume. Următoarele link-uri aparţin unor site-uri în engleză:

CEF Europa

CEF SUA

 

 

Translate in English